Conform unui comunicat de presa din partea ANAP, anunțurile/invitațiile de participare, încărcate în SEAP după data de 25.05.2016, ora 17,00, vor fi returnate, în vederea elaborării și transmiterii spre evaluare a acestora, în conformitate cu prevederile noii legislații.

Având în vedere faptul că la data intrării în vigoare a noii legislații (n.r. 26.05.2016) se abrogă prevederile O.U.G. nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar normele metodologice de aplicare a acestor legi nu au fost publicate, autoritățile contractante nu mai pot transmite documentațiile de atribuire în SEAP. De asemenea, prin intrarea in vigoare se abrogă și alte prevederile legale (ordine, instrucțiuni, s.a.), inclusiv Ordinul ANRMAP nr. 509/2011.

Realizarea de achiziții de către autoritățile contractante conform noului pachet legislativ se va putea realiza după aprobarea normelor metodologice de aplicare de către Guvernul României.

Conform prevederilor legilor care au intrat în vigoare la data de 26.05.2016, ANAP trebuie să elaboreze norme metodologice de aplicare pe care le supune spre adoptare Guvernului în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Odată cu cele patru legi, ANAP a repornit un proces de transformare a legislaţiei secundare. Vor fi trei norme de010 aplicare, care se vor concretiza prin HG, dar am avut deja o etapă de preconsultare publică. Acum sunt în forma semifinisată pe site-ul agenţiei, urmând ca în perioada următoare să integrăm şi observaţiile ministerelor de linie. Angajamentul Guvernului este ca pe 31 mai să reuşim aprobarea acestor HG” a declarat președintele ANAP, Bogdan Pușcaș conform comunicatului de presa publicat pe www.anap.gov.ro

Mai mult, legat de adoptarea setului de norme privind aplicarea noilor legi, președintele ANAP a făcut următoarele completări: “Normele privind concesiunile de serviicii și cele de lucrări ar putea să mai întârzie, pentru că necesită o atenţie mai mare, având în vedere că se urmăreşte deblocarea unor proiecte de infrastructură mare, care au aşteptat ani de zile noile prevederi cu privire la parteneriatul public privat.

Sursa: www.anap.gov.ro


0 comentarii la “Blocaj in achizitiile publice ca urmare a intrarii in vigoare a pachetului legislativ, dar fără norme metodologice de aplicare”
Comentariul tau