În cadrul conferinței „Evaluarea impactului Programului Operațional Regional 2007-2013” desfășurată la Cluj în data de 04.03.2016, Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a transmis un mesaj cu privire la importanța modernizării unităților de învățământ, construcției de creșe în mediul rural, precum și pe construcția celor trei spitale regionale la standarde europene în România, care au la dispoziție o finanțare de 150 de milioane de euro (n.r. Cluj, Iaşi şi Craiova).

”Problema este cea legată de stabilirea unei hărți a serviciilor medicale pentru fiecare regiune. În două luni se termină această hartă și după aceea cele legate de actualizarea planurilor de studii de fezabilitate”, a declarat Vicepremierul Vasile Dîncu, conform Agerpres (04.03.2016). Vasile Dîncu a adăugat că există de câțiva ani asigurată finanțarea cu fonduri UE pentru cele trei spitale, câte 50 de milioane de euro, și că se poate ajunge și la o finanțare suplimentară, pentru aparatură și dotări.

De asemenea, ”nu există până la această oră nici măcar amplasamentul unde vor fi aceste spitale” afirma Corina Crețu în cadrul conferinței din 04.03.2016, citată de Agerpres.

Luni, 23 mai 2016, înaltul oficial european va participa la o masă rotundă împreună cu viceprim-ministrul și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dl Vasile Dîncu, ministrul Fondurilor Europene, dl Cristian Ghinea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dl Raed Arafat, și cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și Băncii Europene de Investiții, pe tema celor 3 spitale regionale ce beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Scopul întrevederii este găsirea în comun a unor soluții privind planul de acțiune pentru demararea construcției spitalelor regionale in 2017. Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are alocate, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, 326 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor sanitare.

Sprijinul pe care POR îl oferă sectorului de sănătate include 280 de investiții în îngrijirea comunitară și ambulatorie,  35 de unități medicale de urgență, amplasate în spitale județene și 3 spitale regionale, ce vor oferii servicii de îngrijire complexe. Aproape jumătate din suma alocată sectorului de sănătate este destinată construirii celor 3 spitale regionale.

Sursa: Departamentul de Presă, Reprezentanța CE în România

www.idelis.ro/stiri


0 comentarii la “Blocaj în construcția celor 3 spitale regionale (Cluj, Iaşi şi Craiova)”
Comentariul tau